10 decembrie 2025, ora 13.00 - Anul Mihai Eminescu

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează evenimentul „2025, Anul Mihai Eminescu“, în cadrul Zilelor Bibliotecii, miercuri, 10 decembrie, de la ora 13:00, în Sala Cupola.

În prima parte, sub genericul „Dialoguri culturale“, în fața publicului vor fi prezenți invitații speciali Doina Rizea Georgescu, Marian Ilie și Nicolae Georgescu, avându-l ca moderator pe părintele și poetul Dorin Ploscaru, coordonatorul Reprezentanței Neamț a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași.
Prof.univ.dr. Nicolae Georgescu, considerat cel mai mare eminescolog în viață, va fi prezent cu cele mai recente cărți apărute – „Ziarul Timpul acuzat în Parlament“, Editura Junimea Iași și „Cum de vine de se leagă“, Casa Editorială Floare Albastră București, iar Marian Ilie vine cu volumele „Istorie. Între diplomație și poezie. Dialog Nicolae Mareș – Marian Ilie“ și „Sirenade de inimă albastră“, ambele apărute la Editura Betta București.
Cei trei scriitori au mai fost prezenți la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț în iulie 2021 și aprilie 2022.


A doua parte a manifestării culturale se va desfășura sub genericul „Salonul de carte TipoMoldova“, iar prezentatori vor fi Aurel Ștefanachi, directorul Editurii TipoMoldova Iași, și scriitorul Emilian Marcu. Printre vedetele acestui salon se vor afla „Poemele Inorogului“ de Dimitrie Cantemir, antologie realizată de Ion Hadârcă, albumul de artă „Andreescu“ de Radu Bogdan, volumul III, „Țărâna din noi“ de Emilian Marcu, „Lăcomia destinului. O mărturisire“ de Aurel Ștefanachi, „Tratamentul naturist integral“ de Viorel Olivian Pașcanu, „De la un vers – prin univers. Poezia franceză. Antologie (Simbolismul, suprarealismul, modernismul)“ de Leo Butnaru, „Karma“ de Lazarev.
„(...) Anul Mihai Eminescu (a fost instituit) în contextul împlinirii a 175 de ani de la nașterea Luceafărului Poeziei românești. Ideea de a declara 2025 Anul Eminescu a devenit realitate grație eforturilor consolidate a două Academii surori – Academia Română și Academia de Științe a Moldovei.
(...) Suntem pentru Europa și suntem încrezători că viitorul întregului spațiu românesc este în Uniunea Europeană, dar păstrând cu sfințenie tradițiile strămoșești, credința, cultura și identitatea noastră românească. La asta ne îndeamnă geniul literaturii românești Mihai Eminescu, creația lui fiind actuală astăzi, nu mai puțin actuală decât în secolul XIX, astfel va rămâne și peste secole“, a spus Ion Tighineanu, membru de onoare al Academiei Române în alocuțiunea susținută la Sesiunea „Ziua Culturii Naționale“, 15 ianuarie 2025, Aula Academiei Române.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu Neamț“

este continuatoarea unor vechi tradiţii de lectură publică în judeţul Neamţ. Astfel, din articolul publicat de Constantin Turcu în Anuarul Liceului „Petru Rareș“ pe anul 1933-1934 (pp. 159-169), intitulat „Biblioteca Liceului din Piatra-Neamț“, aflăm că „Cea dintâi bibliotecă, despre care am găsit urme, este Biblioteca pentru învățătura poporului Român, înființată, după toate probabilitățile, în anul 1869.“